marți, 24 august 2010

Cursuri video de legislaţie rutieră 2010

Şcoala pe Internet vă prezintă în premieră în România, primul curs de legislatie rutieră în format video, disponibil online.



Cursul de legislaţie rutieră este cuprins din:
Noţiuni introductive: drum public, bandă / rând de circulaţie, vehicul, autovehicul, moped, zonă pietonală, zonă rezidenţială, cortegiu, masă totală maximă autorizată.

Indicatoarele rutiere: indicatoarele de avertizare, indicatoare de reglementare, indicatoare de prioritate, indicatoare de interzicere sau restricţie, indicatoare de obligare, indicatoare de orientare,  indicatoare de informare, indicatoare de informare turistică, panouri adiţionale.

Semnalele poliţistului: semnalele poliţistului pe motocicletă şi din autovehicul, mesajele variabile transmise cu dispozitive luminoase instalate pe autovehiculele de poliţie.

Mecanică, partea I: compunerea generală a autovehiculelor.
Motorul (tipuri de motoare - cu aprindere prin scânteie sau compresie şi carburanţi folosiţi), părţile componente ale motoarelor (baia de ulei, filtrul de ulei, uleiul şi rolul acestuia, pompa de ulei, blocul motor sau blocul cilindrilor: arborele cotit, pistoanele, segmenţii, biela, bolţul, capacul bielei), modul de funcţionare a motorului, sistemul de direcţie, de frânare, de suspensie şi de rulare.

Mecanică, partea a II-a:
Parţile mobile ale motorului (volantul, arborele cotit / motor, pistoanele, segmenţii, bolţul, biela, capacul bielei), părţile fixe ale motorului (baia de ulei, blocul motor / cilindrilor, cilindri, chiulasă), sistemul de pornire al motorului (acumulatorul, electromotorul), sistemul de ungere, sistemul de răcire.

Mecanică, partea a III-a:
Sistemul de răcire, sistemul de filtrare, sistemul de aprindere, transmisia (ambreiajul, cutia de viteze, diferenţialul, transmisie longitudinală).

Mecanică, partea a IV-a:
Sistemul de direcţie, sistemul de frânare, sistemul de rulare (pneuri, anvelope, jantă, butucul roţii).

Lecţia 2, partea I:
Mijloace de reglementare a circulaţiei: marcaje rutiere, marcaje longitudinale, marcaje de interzicere, marcaje rezervate circulaţiei autovehiculelor de transport persoane, marcaje de parcare, marcaje longitudinale mixte, marcaje pentru benzi reversibile, marcaj pentru trecerea de pietoni.

Lecţia 2, partea a II-a:
Mijloace de semnalizare: semnalele poliţistului, treceri la nivel cu calea ferată (fară bariere, cu instalaţii de avertizare acustică şi luminoasă), semnalele conducatorilor de autovehicule (semnalizarea, utilizarea sistemelor de lumini - staţionare, poziţie, lumină de drum, lumină de întalnire, luminile de avarie), semnalele conducatorilor de autovehicule care însoţesc coloane militare, cortegii, transportă grupuri organizate de persoane, tractează vehicule avariate, sau care transportă substanţe sau produse periculoase.

Lecţia 2, partea a III-a:
Triunghiurile reflectorizante, stingătorul, trusă medicală, echipament reflectorizant, girofaruri de culoare roşie şi/sau albastră şi girofaruri de culoare galbenă, utilizarea mijloacelor de avertizare sonoră, centura de siguranţă, clasificarea intersecţiilor (dirijate, nedirijate).

Lecţia 2, partea a IV-a:
Preselecţia, viteza de deplasare.

Conducere ecologică, conducere preventivă.